Una dintre cele mai mari achiziții pe care le faci ca vorbitor nativ al unei limbi este abilitatea de a ”citi” rapid emoțiile unui co-național. De-a lungul timpului am învățat dacă colegii noștri sunt cu adevărați interesați de un anumit proiect sau doar se fac că par interesați și totul numai ”citindu-le” expresia facială. Dobândim abilitatea de a putea spune dacă cuiva chiar îi place propunerea pe care i-am făcut-o doar după modul în care reacționează. Putem, de asemenea, să ne dăm seama dacă cineva este motivat de un anumit lucru/proiect: dacă cineva este dispus să depună efort suplimentar pentru a face acel lucru posibil și totul doar după tonul cu care rostește cuvintele și pasiunea din vocea sa.

Problema intervine, desigur, atunci când trebuie să depășim barierele culturale și ne lovim de modul diferit al străinilor de a-și manifesta emoțiile. Emoțiile variază extrem de mult de la o cultură la alta, atât înm materie de expresii cât și de însemnătate. Fără o înțelegere aprofundată și de ansamblu a emoțiilor, comunicarea interculturală poate deveni un teren minat, potrivit hbr.org.

Spre exemplu, exprimarea entuziasmului. În Statele Unite ale Americii, este cultural acceptat, chiar apreciat la nivel înalt exprimarea entuziasmului în timpul întâlnirilor de afaceri, considerându-se că e o situație potrivită pentru a face asta. Atunci când are loc o dispută a unui punct de vedere, de exemplu, este potrivit să-ți exprimi opinia cu pasiune; lucrul acesta te poate ajuta să-i convingi pe cei de lângă tine. Sau când vorbești cu potențialii angajatori la un eveniment de networking este, de asemenea, de preferat și încurajată exprimarea interesului cu entuziasm. Angajatorul poate interpreta asta drept implicare a ta într-un proiect, bazându-se pe înflăcărarea cu care vorbești despre jobul tău.

În foarte multe culturi, totuși, entuziasmul are o semnificație cu totul și cu totul diferită. În Japonia, spre exemplu, există limite stricte referitoare la modul în care oamenii au voie să-și ecprime emoțiile. Pe parcursul unei zile obișnuite de muncă, japonezii nu sunt tocmai expresivi din punct de vedere emoțional. Chiar dacă sunt entuziasmați de munca lor, aceștia își vor arăta încântarea în mod explicit destul de rar. Atitudinea lor se schimbă însă în afara locului de muncă, unde aceștia arată că știu să facă față emoțiilor – spre exemplu, la un pahar cu prietenii, atunci când ies la masă cu colegii sau când merg la karaoke. În China, auto-controlul și modestia sunt moneda de schimb și nu abilitatea de a-ți exprima emoțiile. În fapt, este mult prea ciudat să-ți exprimi entuziasmul, mai ales în fața șefului, care poate considera că te dai mare, lucru care nu este neapărat de condamnat în cultura chineză.

Și nu se întâmplă doar în cultura est-asiatică ca exprimarea entuziasmului să fie considerată un lucru nepotrivit. În Marea Britanie, oamenii sunt, de obicei, mult mai supuși decât americanii. O realizare remarcabilă este, spre exemplu, caracterizată ca fiind ”nu rea”. Atunci când oamenii se întreabă unul pe celălalt ce fac, răspunsul tipic este ”bine” (spre deosebire de ”minunat” sau ”excepțional” – regăsite în SUA). Ceea ce americanii ar descrie drept o inițiativă de muncă ”incitantă” în Marea Britanie ar putea trece fără a se face vreun comentariu asupra ei. Din nou, la fel ca în cultura est-asiatică, locuitorii din Marea Britanie apreciază moderația și auto-controlul față de exprimarea emoțională a eului.

Problema este că foarte puțin manageri sunt conștienți de aceste diferențe. Șefii americani pot fi surprinși de lipsa ”pasiunii” sau a ”interesului” a omologilor lor britanici și asiatici când, de fapt, aceștia ar putea să-și manifeste interesul subtil, într-un mod diferit. Într-o situație similară, indivizii din afara Americii se pot simți frustrați de cât de ”superficiali” sunt americanii atunci când le zâmbesc, strâng mâna, îi îmbrățișează, fără a realiza neapărat că aceștia pot fi cu adevărat sinceri și autentici.

Pentr a oferi importanța cuvenită acestor diferențe în comunicarea inter-culturală, ce credeți că ar trebui să facă managerii? Un prim sfat ar fi să trateze emoțiile precum orice alt limbaj. Atunci când călătorești sau te muți în Franța, înveți limba franceză sau cel puțin câteva fraze în această limbă. Ei bine, tratează și emoțiile în aceeași manieră.

Dă-ți silința pentru a învăța limbajul emoțiilor în orice cultură ai lucra. Observă dacă oamenii obișnuiesc să-și exprime emoțiile sau să le păstreze pentru ei, ca japonezii de exemplu, pentru că sunt diferențe în modul și locul în care oamenii obișnuiesc să se exprime din punct de vedere emoțional. Identifică diferențele dintre modul în care se exprimă emoțiile în cultura ta și modul în care oamenii cu care vei interacțioan obișnuiesc să-și exprime emoțiile lor.