iTrad – partener în aventura LooLoo Kids, cel mai popular canal YouTube din România, premiat cu „butonul de diamant”

iTrad – partener în aventura LooLoo Kids, cel mai popular canal YouTube din România, premiat cu „butonul de diamant”

 

Ne bucurăm că suntem parte din povestea voastră, Alex și Cristina!

Joi seară, a avut loc un eveniment de suflet pentru echipa iTrad, care a sărbătorit alături de colaboratorii LooLoo Kids primirea ”butonului de diamant” de la Youtube, distincție acordată doar celor care depășesc 10 milioane de abonați.

”Pentru noi, Youtube a însemnat o oportunitate imensă și datorită lui am reușit să ajungem, în scurt timp, în atâtea case, școli și grădinițe. Impulsionați de reacțiile pozitive primite din partea părinților și observând câtă bucurie le aduceam atât lor, cât și copiilor, am prins curaj să mergem mai departe”, a declarat Alexandru Badan, unul dintre fondatorii celui mai popular canal Youtube din România.

iTrad a avut onoarea pe parcursul tuturor celor 4 ani de activitate să le fie alături Cristinei și lui Alexandru Badan, fondatorii canalului de Youtube din România, regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, premiat cu ”butonul de diamant”, oferindu-și serviciile de traduceri și interpretariat. LooLoo Kids oferă cântece și conținut educațional pentru copii, sub forma animației 3D, și se adresează unui public global. Conținutul este oferit în 7 limbi: engleză, cea mai mare parte, la care se adaugă română, rusă, spaniolă, portugheză, turcă și lituaniană, alte trei – franceză, germană, italiană – fiind în pregătire. LooLoo Kids găzduiește 100 de cântece originale pentru copii, în total 230 de minute de animație 3D.

Experiența colaborării cu iTrad este una extrem de apreciată de către fondatorii LooLoo Kids, care au dezvăluit motivele pentru care ne-au ales să le fim colaboratori și să le asigurăm partea de traduceri și interpretariat: ”Un partener ideal al cărui expertiză este vizibilă încă din primele momente ale colaborării. Viteza de livrare și calitatea traducerilor au fost elementele decisive în decizia noastră de a considera iTrad un partener strategic în dezvoltarea businessului nostru internațional”.   

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide

Română