Privilegiul limbii – beneficiile pe care ți le poate aduce limba învățată

Privilegiul limbii – beneficiile pe care ți le poate aduce limba învățată

Privilegiu -> un cuvânt controversat, despre care mulți dintre noi nu vor să vorbească. Unii dintre noi asociează acest cuvânt cu a fi rasist, sexist sau homofob. Mulți dintre oameni s-au săturat să-l audă folosit în contexte precum privilegiu rasial (dacă ești alb), sau în ceea ce privește orientarea sexuală (dacă ești heterosexual), referitor la religie (dacă ești creștin) sau al poziției sociale sau a genului etc., potivit linguisticpulse.com.

Pe scurt, atunci când vorbim despre privilegiu ne referim la avantaje particulare ale vieții fiecărui individ, aspect pentru care acesta nu a făcut nimic special. Nu poți alege un privilegiu și nici nu poți înceta să-l mai ai.

Ce reprezintă privilegiul lingvistic?

Cu toate că atunci când vorbim despre o limbă avem senzația că este ceva ce am ales, în realitate suntem incapabili să ne alegem limba pe care să o vorbim nativ. În mare parte, aceasta este o conincide cu locul în care suntem născuți și crescuți, cu ceea ce poate fi istoricul nostru etnic sau rasial, exitinzându-se până la educația pe care o primim.

În perioada de achiziție a limbii care ne va reprezenta identitatea în jurul lumii, ca și copii, avem destul de puțin control referitor la alegerea acesteia. Într-o lume în care toate limbile ar fi tratate în mod egal, asta nu ar fi o problemă serioasă. Însă, limbile nu sunt tratate în mod egal în societate. Atunci când te naști într-o societate în care vei achiziționa ca limbă nativă o limbă puternică, precum engleza sau varii dialecte ale acesteia, atunci aceasta îți va oferi anumite privilegii.

În mod concret, privilegiul limbii include lucruri precum:

– acces mai ușor la instituții educaționale, sociale și politice
– acces la forme adiționale ale capitalismului
– capacitatea de a evita să ai un discurs care să fie perceput ca negativ

Așa cum am specificat mai sus, limba pe care o înveți ca și copil este influențată în mare parte de circumstanțe ca regiunea în care ai crescut, naționalitatea sau rasa. Prin urmare, privilegiul limbii se intersectează cu aspecte asociate de rasă, regiune, naționalitate și clasă socială. În consecință, privilegiul lingvistic este un exemplu clar despre cum existența unui privilegiu se poate extinde și da naștere unui privilegiu suplimentar.

Spre exemplu, vorbitorii nativi de limba engleză călătoresc, trăiesc, muncesc și studiază peste tot în lume. Mai mult decât atât, engleza este o limbă atât de puternică încât și locuitorii altor țări au început să o învețe și, implicit, să o folosească drept a doua limbă pentru a-și crește poziția la nivel global, lucru care a oferit și mai multă greutate privilegiului vorbitorilor de limbă engleză.

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide

0740 398 970
Română