Traducere vs. interpretare! Asemănări și deosebiri

Traducere vs. interpretare! Asemănări și deosebiri

 

Se întâmplă frecvent ca oamenii să facă confuzie între profesia de interpret și cea de traducător și asta din cauza apartenenței la același domeniu de activitate.

Traducere vs. interpretare! Asemănări și deosebiri:

1. traducerea constă în transpunerea unui text scris, în timp ce interpretarea constă în transpunerea unui discurs oral

2. traducerea este realizată de traducător, în timp ce interpretarea este realizată de interpret. Rolul interpretului este acela de a pronunța în limba ascultătorilor un discurs echivalent, în termeni de conținut și intenție, cu cel original.

3. interpretul este vizibil, în schimb traducătorul nu. Interpretul face comunicarea posibilă identificandu-se cu vorbitorul, ale cărui idei și convingeri are obligația de a le transpune într-un mod fidel și exact

4. traducătorul trebuie să posede o serie de competențe de redactare, în timp ce interpretul are nevoie de o capacitate sporită de comunicare pentru a se exprima în mod clar și eficient

5. traducătorul trebuie să fie o persoană organizată și adaptabilă, în timp ce interpretul trebuie să fie sensibil la diferențele culturale pentru a putea transpune cu diplomație intenția vorbitorului fără a da naștere la neînțelegeri

Cine poate apela la serviciile de interpretariat

Sectorul de business este principalul beneficiar al serviciilor de interpretariat. Parteneriatele externe impun întâlniri de afaceri periodice în cadrul cărora ideile dezbătute și planurile stabilite trebuie să fie înțelese corect și complet de către toți membrii participanți. Astfel, serviciile de interpretariat sunt necesare în acest caz pentru întâlniri de negocieri, întâlniri oficiale, conferințe, seminarii internaționale etc.

Alte domenii în care interpretariatul se face util sunt domeniul turistic, imobiliar, medical, juridic sau economic.

*În cazul în care aveți nevoie, iTrad oferă atât servicii de interpretariat, cât și de traduceri.

sursă foto: Pinterest

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide

Română